Va multumesc tuturor si ma bucur sa fim impreuna, deoarece nimeni nu intelege mai bine prin ce stari trebuie sa trecem, decat cei care s-au confruntat cu acest gen de probleme. Doar voi puteti sa intelegeti ce inseamna disperarea, neputinta , teama ce se strecoara in suflet, si speranta in bine pentru copilasi. Nimeni nu constientizeaza in mod real stresul pe care il induram pana copilul iese din operatie, si acele ore critice post operatorii. Deoarece fiica mea este mai maricica, deja constientizeaza altfel aceasta situatie, imi place ca este suficient de matura sa inteleaga ca aceasta operatie este spre binele ei si ma lupt sa-i mentin o stare de spirit buna, chiar daca este aceea teama pentru operatie, ace, perfuzii. Imi pare rau ca am stat pana acum si din bun simt am acceptat nenumaratele amanari. Ce ma deranjeaza cel mai tare este atitudinea medicilor si nu am putut luni, la ultimul control, sa accept un raspuns precum sa mai astept inca 6 luni poate mai evolueaza medicina sa se rezolve problema Andreei. Cand i-am spus d-lui profesor ca medicina a evoluat destul in aceasta problema, deoarece am citit pe internet ca s-au facut astfel de interventii in Italia, Gemania, Statele Unite , mi s-a parut ca m-a luat peste picior intrebandu-ma unde pe Facebook sau Twitter. Probabil am ranit niste orgolii, dar era vorba de copilul meu si faptul ca stenoza a avansat astfel incat suntem la limita inferioara a stadiului grav. Am emotii la obtinerea formularului E 112 dar nu ma dau batuta, o sa lupt sa il obtin. Doresc tuturor parintilor si copilasilor multa sanatate. Mult curaj celor care trec prin a doua sau a treia incercare si sa fim tari de dragul copilasilor sa gandim intotdeauna pozitiv chiar daca suntem coplesiti de durere.