Pentru parinti de ingerasi

[Mara [mQQm]]

Laura draga, te imbratisez. Strans! Plange durerea, insa n-o lasa sa se transforme in suferinta. Niciuna dintre noi nu si-a dorit sa fie mama speciala si cu toate astea suntem...Cei 1000 de copii care se nasc anual si ceilalti, cu altfel de afectiuni trebuie sa aiba si ei parinti. Intamplator, suntem noi.  Asta e normalitatea noastra. Cu cat acceptam mai curand ceea ce este, cu atat putem fi mai curand functionali pentru ei, pentru noi, in vietile noaste...Cu siguranta David si-ar fi dorit sa va stie, sa va vada fericiti. Orice copil doreste asta, pentru ca asa invata si poate fi si el. Da drumul durerii, las-o sa se duca. Nu durerea tine amintirea lui langa voi. Pastreaza-l in suflet ca pe o lumina, iubire pura, nu durere. Ati facut tot ce era omeneste posibil, nu va mai chinuiti. Canalizeaza totul catre ceva constructiv. Asculta cu atentie si vei sti ce. Recunosc ca nu stiu ce cuvinte sa adun sa simti ca sunt langa tine cu sufletul, daca nu am reusit , te rog sa ma ierti. Va imbratisez inca o data, pe amandoi!

[laura_b]

Multumesc mQQm pentru cuvintele tale care sunt perfect valabile daca David ar mai fi fost langa noi. El era motorul nostru. Crede-ma ca incercam sa mergem inainte si cateodata chiar reusim dar sunt si zile cand ni se pare ca totul e fara rost.
Probabil ca vor veni si zile mai bune si astept si eu ziua aia cand lucrurile vor lua un fagas normal, cat de cat. In rest luam viata asa cum este ea. Sa fim sanatosi caci e cel mai important.

[HUGO]

Cine ar fi crezut...
ca ne va fi rapit atat de repede, dreptul de a fi parinti. Nici unul dintre noi, cei care suntem nevoiti sa intram si in acest capitol al acestui forum. Nu am vrut sa am un ingeras, dar s-a intamplat.  Este tare greu, dar vreau sa cred ca asa cum ne-am gasit curajul sa mergem mai departe atunci cand am aflat ca vom fi parinti de copil special, la fel il vom gasi sa mergem mai departe acum ca nu mai suntem. Pe 10 martie s-a nascut baietelul nostru special, iar pe 1 aprilie a trebuit sa ii dam drumul. Vrem sa credem ca el a ales alt drum, unul diferit de al nostru, ca este bine unde este si ca este in grija tuturor oamenilor dragi pe care i-am pierdut. Ne-a invatat si daruit atat de multe in scurta lui viata si ii suntem recunoscatori. Cunoastem si noi senzatia de zile fara nici un sens, revolta,  ca nu mai apartinem de nimic, sufet gol si o tristete imensa. Mi-am dorit sa fiu chiar si o mamica speciala pentru ca asta insemna sa il tinem langa noi, dar nu a fost in puterea si nici decizia noastra, desii am incercat. Stiu, este nedrept, dar asa este natura uneori. Trebuie sa mergem mai departe, pentru ca altfel, pentru noi, ar insemna ca nu am invatat nimic, vrem sa zambim din nou, sa simtim fericire si poate cine stie, intr-o zi ... curajul de a fi din nou parinti. Imi doresc din tot sufletul ca, noi , parintii de ingerasi sa reusim sa ne mai uitam si inainte, nu doar inapoi, desii este teribil de greu, stiu dragilor, stiu si eu acum...si am incredere ca vom reusi. Capul sus! (... si mie imi spun acelasi lucru)             
 Intr-o zi, sunt convinsa ca o sa revin cu un mesaj intr-o nota mai vesela, deocamdata atata pot

[anamitru]

"deocamdata atat pot"...... Poti f mult....faptul ca ai curajul sa scri aceste randuri arata ca esti un om care va gasi puterea de a merge inainte , de a fi fericita si de a deveni din nou mama.

cu mult drag

[Andreea]

Dragii mei,

Dreptul de parinti nu ni-l ia nimeni, niciodata, decat prin legislatie, acelora care nu isi dovedesc meritul de a fi parinti. Suntem altfel de parinti, da. Desi nu ne putem bucura de zambetul copiilor nostri acum si aici, suntem parintii unor copii care ne-au ales sa le fim parinti. Si au stiut de ce ne aleg pe noi. Pentru ca fiecare din noi, am putut sa ii calauzim in fiecare clipa cat au fost cu noi. Am invatat de la ei, iar ei de la noi. Scurta lor vizita in viata noastra pamanteana are scopuri clare: a ne invata ce inseamana iubirea, ce inseamna sa pretuim fiecare secunda ce o petrecem cu cei dragi si cu cei pe care ii iubim. Invatam sa ii iubim chiar daca ne doare ca nu ii mai vedem, ca nu ii mai simtim, ca nu ii mai atingem. Dar iubirea nu presupune doar asta. Iubirea presupune inclusiv a ne intelege pe noi insine, a ne accepta durerea, a ne da timp, a renaste dupa o asa pierdere. Caci doare, da, sa stii ca faci tot ce iti sta in putere ca totul sa fie bine, iar deznodamatul este trist. Tristetea insa poate fi transformata, poate fi schimbata perspectiva de a vedea lucrurile, poate fi dat un sens misiuniii vietilor scurte pe Pamant. Atat a fost nevoie. Fix atat. 3 zile, 10 zile, poate o luna, un an sau zece. Atat si nicio secunda in plus.

Important este ce facem dupa. Cum invatam sa mergem din nou, sa privim rasaritul si apusul, sa vedem alti copii si sa ne bucuram pentru ei, sa vedem zambete si bucuria in ochii celorlalti si sa ne bucuram de ea. Nimic in viata noastra nu este intamplator. Nici macar faptul ca noi suntem alesi a fi altfel de parinti.

Pentru mine a durat ceva sa invat sa zambesc din nou, am solicitat ajutor si am fost ajutata, am citit, am cautat raspunsuri, am gasit raspunsuri, dau in continuare raspunsuri, incerc sa inteleg in continuare de ce lucrurile mi se intampla asa si nu in alt fel.

Si da, azi pot sa zambesc, pot sa ma bucur de fiecare dimineata in care deschid ochii, pot sa fac planuri si ma gandesc la El, la puiul meu, care a avut o contributie mare la modul in care vad viata azi. Si chiar daca nu imi este fizic aici si acum sub ochi, este viu in gandurile mele, in viata mea si sunt sigura ca intalnirea cu el a avut un scop clar: a ma transforma in omul care sunt azi. Si ma bucur ca i am fost mama pentru 77 de zile pamantene.

[HUGO]

Ai mare dreptate in tot ce spui, draga Andreea, si eu gandesc la fel. Doar sa prindem puterea sa si punem practica, este mai greu
Imi place tare mult cum te-ai exprimat," ...77 de zile pamantene", eu am 23 de zile pamantene ...