Afişare Mesaje

Aici puteţi vedea mesajele acestui utilizator. Sunt afişate doar mesajele făcute în secţiuni în care aveţi acces.


Subiecte - alina

Pagini: [1]
1
Am demarat conceperea unei mici suprize pentru Dl Dr Sandica si Dl Dr Nicolescu cu ocazia sarbatorilor de iarna. Cei care fac parte din grupul de pe facebook stiu despre ce este vorba. Am nevoie de ajutorul fiecaruia dintre voi care ii cunoasteti si care vreti sa participati. Lasati-mi un mesaj pe privat si va dau mai multe detalii. Sanatate multa ingerasilor.

2
Cazuri rezolvate. Cum? Unde? / Dr Eugen Sandica ingerul pazitor al lui Eric
« : Decembrie 03, 2011, 08:57:27 p.m. »
Micul nostru Eric a venit in viata noastra atunci cand nici nu ne mai asteptam. Dupa 2 ani de tratamente si dupa o interventie chirurgicala menite sa ma ajute sa pot deveni mama, s-a intamplat si minunea. A fost o veste minunata, nu ne venea sa credem ca peste cateva luni va veni in viata noastra un ingeras. In data de 27.01.2011 la 12.05 la 37 de saptamani de sarcina am nascut un baietel de 2.600g si 49cm pe nume Eric-Cristian. La nastere a primit nota 7 dar ne-au spus ca este bine. Seara mi l-au adus sa il vad, era atat de perfect cu ochisorii lui sclipitori, cu nasucul lui mic si gurita lui expresiva. A doua zi dimineata cand a venit dr pediatru care il avea in grija si a incercat sa imi spuna ceva am simtit ca lumea mea perfecta se prabuseste. Nu intelegeam nimic din ce incerca sa imi spuna decat ca ceva este in neregula cu baiatul si ca va trebui sa ii faca o radiografie in ziua cand ne vor externa din spital. Am vorbit imediat cu sotul si i-am spus sa mearga sa vada despre ce este vorba. Lui i s-a spus ca baiatul are un suflu sistolic la inima si ca va trebui sa ii faca o radiografie pentru a vedea despre ce este vorba dar sa nu ne facem griji ca desi are un suflu foarte mare asta nu inseamna ca este o problema grava si ca mai mult ca sigur este din cauza ca s-a nascut prematur. In ziua cand ne-au externat au spus ca aparatul este stricat si ca nu ii pot face radiografie si sa mergem noi cand se mai incalzeste la un cardiolog din Braila ca sa ii faca un ecograf.
La sfarsitul lui februarie Eric a facut hernie inghinala si hidrocel. Doctorul care l-a diagnosticat cand a auzit ca baiatul are un suflu sistolic ne-a spus sa mergem sa ii facem intai un control la inima si sa ii rezolvam problema ca el nu se risca sa il opereze ca nu dispune nici macar de aparatura de resuscitare si ca ii va muri pe masa de operatie. Imediat am facut programare la un cardiolog pentru adulti din oras pentru ca nu exista un cardiolog pediatru. Ziua de 07.03.2011 a fost pentru noi cea mai urata zi, atunci am aflat ca baiatul are Tetralogie Fallot si ca trebuie sa ne obisnuim cu gandul ca mai are cateva luni de trait. Doctorul Minescu a fost cel mai neprofesionist si cel mai fara de suflet doctor pe care l-am intalnit vreodata. Ne-a spus ca aceasta malformatie este incompatibila cu viata si ca se poate opera doar in doua locuri in tara dar ca nu avem nici o sansa pentru ca se opereaza prea putini copii, iar in strainatate nu vom avea nici o sansa sa ajungem. Legat de operatia de hernie inghinala care trebuia urgent operata pentru ca exista riscul sa se stranguleze si sa faca ocluzie intestinala si septicemie care duceau la moarte, ne-a spus ca nu vom putea sa il operam pentru ca nu va face fata la anestezie. Practic ori murea din cauza inimii, ori din cauza herniei inghinale. Am plecat de acolo distrusi si fara nici o urma de speranta, nici macar cu un sfat sau un nume de doctor sau spital unde sa mergem. Pur si simplu nu a vrut sa ne ajute cu nici o informatie.
Dupa o noapte foarte lunga m-am mobilizat si am inceput sa caut solutii pe internet, nu vroiam sa accept ceea ce aflasem cu o seara inainte.Toata lumea ma suna sa imi ureze La multi ani de ziua mamei dar eu eram darmata. Dupa indelungi cautari si foarte multe telefoane la spitalele din Bucuresti, am sunat la Targul Mures iar acolo am dat de un doctor cu un suflet de aur care ne-a linistit si ne-a spus ca el a mai operat cu succes astfel de copii si ca ne asteapta cat de repede ca sa il vada si el si un doctor cardiolog pediatru. Iar daca va avea acordul cardiologului el il va opera. Dupa o saptamana am ajuns in Targul Mures, iar pe data de 18.03.2011 Eric a fost operat cu succes. A fost un baietel foarte puternic si foarte norocos. Acolo am aflat ca malformatia cardiaca a lui Eric nu este asa de grava cum ni se spusese si ca va trebui operat dupa ce va implini 6 luni.
Cand ne-am intors acasa am inceput sa citesc povestile voastre pe acest site si am aflat de existenta dl Dr Sandica si de posibilitatea de a fi operat in Germania. Am luat imediat legatura cu dansul si ne-a spus sa mergem la dl Dr Nicolescu de la Fundeni ca sa ne monitorizeze si cand vor hotari impreuna ca este pregatit de operatie ne vor ajuta. Dl Dr Nicolescu a fost un mare profesionist si un om cu o inima de aur care a avut mare grija de Eric pana sa ajunga in Germania.
In data de 14.11.2011 am ajuns in Germania pentru operatie. Din seara in care am ajuns in spital am realizat ca am facut cel mai bun lucru pentru copilul nostru, ca nu se putea sa ajunga intr-un loc mai bun. Tot personalul din acest spital era foarte profesionist, zambitor si iti insuflau o stare de incredere si de liniste. In seara de 17.11.2011 l-am cunoscut pe dl Dr Sandica un om foarte sigur pe el, foarte modest dar cu o inima mare care imediat cum a intrat pe usa ne-a transmis o stare de liniste desi ne astepta o operatie foarte grea. Desi era ora 22 dansul a stat cu noi si ne-a explicat exact ce are baietelul nostru si in ce va consta operatia pe care o va face in urmatoarea zi dar si toate complicatii care puteau sa apara. Nu a plecat pana nu a fost sigur ca am inteles tot ce urmeaza sa se intample cu baietelul nostru.
In data de 18.11.2011 la fix 8 luni de la prima operatie suferita Eric a fost operat pe cord. Dupa 4 ore si jumatate, la ora 12.20 Dl Dr Eugen Sandica ne-a sunat si ne-a spus ca operatia a fost un mare succes si ca intr-o ora vom putea sa mergem sa il vedem.
Diagnosticul lui Eric la iesire din spital a fost de Pentalogie Fallot care cuprinde DSV, DSA, stenoza pulmonara si artera subclavicular?
dreapt? aberant? (arteria lusoria). Drumul nostru nu se opreste aici, Eric a ramas cu o insuficienta pulmonara si la un moment dat va avea nevoie si de inlocuirea valvei pulmonare cu una de bovina dar speram sa fie cat mai tarziu si atunci cand va fi sa fie  definitiva. Acum important e prezentul si ca Eric poate avea toate activitatile unui copil sanatos.
Datorita ingerului pazitor a lui Eric, dl Dr Eugen Sandica toata familia va avea parte de niste sarbatori speciale si fericite.
Va multumim din suflet domnule dr Sandica pentru tot ce ati facut pentru noi si mai ales pentru ingerasul nostru si sa dea Dumnezeu sa aveti in continuare parte de sanatate si putere sa ajutati in continuare aceste suflete nevinovate, sa aveti parte numai de bucurii si sanatate in familie. O sa ramane-ti mereu in gandurile noastre si mai ales in rugaciunile nostre catre Dumnezeu.
Multumim deasemenea Dnei Ana Matei, intregului personal din aceasta clinica pentru tot ce a-ti facut pentru noi si pentru momentele speciale pe care le-am petrecut in clinica dvs, chiar daca a fost vorba despre o interventie foarte grea noi am simtit ca nu avem de ce sa ne temem si ca baietelul nostru este pe mainile unor oameni minunati si foarte buni in ceea ce fac.
Putem spune ca acum Eric are o a doua zi de nastere pe 18.11.2011 si un parinte spiritual pe dl Dr Eugen Sandica.
Asa cum am fost ajutati si noi cu informatii atunci cand ne-a fost greu, ne oferim si noi ajutorul altor parinti care se afla in situatia in care au aflat ca copilul lor sufera de o astfel de malformatie. Ma puteti contacta pe privat sau pe adresa de yahoo serbanalina1@yahoo.com.

Pagini: [1]